Vladimir Putin primește NOTA ZECE pentru securitate. Președintele FIFA laudă „cel mai BUN CAMPIONAT MONDIAL de fotbal din istorie”

Vladimir Putin primește NOTA ZECE pentru securitate. Președintele FIFA laudă „cel mai BUN CAMPIONAT MONDIAL de fotbal din istorie
Publicat: 16/07/2018, 14:33

„Rusia s-a schimbat, a devenit o adevărată țară a fotbalului, nu doar prin organizarea Cupei Mondiale la cel mai înalt nivel, dar și fotbalul face acum parte din ADN-ul țării„, a spus președintele FIFA.

Naționala Franței a câștigat Campionatul Mondial din Rusia în fața Croației cu scorul de 4-2.

ProSport a stat de vorbă cu Paul Anton (jucător la Anji Mahacikala) și Adrian Iencsi (ex-jucător al Spartak Moscova), care știu de ce sunt capabili rușii când vine vorba de organizare.

„Poate, la început, când vii să vizitezi Rusia și vezi oameni din armată, din poliție, pe stradă, înarmați, ai așa o oarecare senzație de teamă. Dar ei stau și sunt așa pentru a stabili pacea, a nu crea incidente. Din punctul ăsta de vedere sunt foarte bine organizați. Probabil și din cauza asta nu au fost incidente, și chiar dacă au existat, probabil, au fost izolate și nu au apărut în presă”, a spus Paul Anton, fotbalist, pentru ProSport.

Adrian Iencsi, fost jucător la Spartak Moscova, a vorbit pentru ProSport despre securitatea pe care o pot oferi rușii și spune că acest campionat mondial a fost organizat „la perfecție”.

„În primul rând este o surpriză mare și pentru mine. Acest campionat mondial a fost organizat la perfecție. Și vorbim de actualul Campionat Mondial. Suntem în 2018, lumea s-a schimbat, au fost multe probleme și în alte țări…acte de terorism și așa mai departe. Nu s-a auzit nimic și asta e un lucru extraordinar”, a adăugat Adrian Iencsi pentru ProSport.

La emisiunea ProSport LIVE de vineri, fostul internațional român și portar al naționalei României, Florin Prunea, a evaluat cu nota zece organizarea rușilor de la acest campionat mondial: ,,Zece, din toate punctele de vedere. Uite că am avut un turneu final fără niciun fel de probleme, cu stadioane arhipline, chiar dacă nu juca echipa Rusiei și jucau echipe mai slab cotate, ați văzut că au fost stadioanele pline. Un succes din toate punctele de vedere și un exemplu de organizare, niciun fel de probleme. Nici de arbitraj, nici sportive, totul a fost la superlativ„, a spus Prunea la ProSport LIVE.

Și președintele Statelor Unite, Donald Trump, a ținut să mulțumească Rusiei, pe Twitter, pentru măsurile sporite de securitate de la Campionatul Mondial.

Singura tentativă de ,„incident” de la acest turneu final a fost chiar la finala dintre Franța și Croația, când trei suporteri au intrat pe teren, dar fără intenția de a comite acte de violență.

Unul dintre aceștia a oferit un moment amuzant, când a bătut palma cu noua senzație a fotbalului francez, Kylian Mbappe, desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului.

O suporteră a intrat pe teren în finala CM

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
"Pe moment am crezut că dă de pământ cu acordeonul". Marian Cozma, show de zile...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×